Îți dorești să atingi mai mult reach organic? Postările de pe conturile de Social Media ale business-ului tău au nevoie de mai mult engagement? Așadar, ne-am gândit să îți prezentăm care sunt secretele postărilor de succes în cadrul acestui articol!
Social Media a devenit cea mai confortabilă și accesibilă metodă de transmitere a mesajelor către public, indiferent că este transmis literal, vizual ori audio, acestea ajung la alți utilizatori în timp real. Cadrul Social Media este util la transmiterea informației, aceasta fiind facută prin intermediul postărilor. Astfel, scopul nostru este acela de a crea postări care să stârnească interes pentru cât mai multe persoane.
Cele mai accesate platforme Social Media, în prezent, sunt Facebook, Instagram, Youtube, Twitter, Blogspot, Linkedin, Google+, lista fiind mult mai lungă, acestea fiind, însă, în topul cu cel mai mare număr de utilizatori activi constant. Să vedem cum ne ajută aceste rețele de socializare și ce reguli trebuie să respectăm pentru a obține o postare de succes.
O postare reușită necesită o strategie de bază, pentru ca aceasta să trezească interesul utilizatorilor de rețele sociale, astfel ea fiind apreciată și folosită de ei (distribuită).
Astfel, noi am selectat pentru voi pașii esențiali de care trebuie să țineți cont dacă doriți să creați o postare interesantă și de impact:
- Alege platforma corespunzătoare
Acest pas este, poate, și cel mai important, deoarece alegerea unei platforme reprezintă alegerea unui cadru. Fiecare mediu online are caracteristici specifice, astfel va diferi atât publicul țintă la care te poti raporta, cât și conținutul în sine, care se adaptează la platforma folosită (deși poți să o faci, un articol despre ” Parlamentul a adoptat declarația referitoare la…”, nu va avea același impact pe Instagram, cum îl va avea pe Facebook ori Google+). Totul depinde de ce obiective îți propui să atingi.
- Setează un titlu/început potrivit
Acest punct este decisiv, de el depinde dacă cititorul va da sau nu importanță postării tale. Este prima ta interacțiune cu utilizatorul. Nu este nevoie să fie complex, trebuie să fie ușor de ”digerat”, dar să spună câte ceva despre mesajul pe care îl transmiți, să răspundă la câteva întrebări (Cine?, Ce?, Cum?, Când?, Unde?) ”. În postări nu este necesar un titlu literalmente, e vorba de primele cuvinte, primele gânduri cu care interacționeaza cititorul când ajunge în dreptul postării tale.
- Creează un conținut atractiv
Dacă dorești un conținut care să devină ”viral”, atunci preocuparea ta principala este că acesta să fie de interes pentru cât mai multe persoane. El trebuie să stârnească curiozitatea utilizatorului, dar acesta să se și poată indentifica cu mesajul pe care îl transmiți tu (fie că e vorba de o opine, fie că e o informație care poate îi este necesară lui sau despre care crede că va fi necesară altei persoane sau că mesajul tău reprezintă un gând pe care utilizatorul îl consideră “potrivit”). Așa că principalele puncte de reper sunt “curiozitatea”,“uimirea” ori “emoția”. Încearcă să adaptezi limbajul la tipul de sentiment pe care vrei să-l transmiți și… fii original!
- Atrage prin postări cu impact vizual
De obicei, prima impresie contează, iar oamenii își fac prima impresie în funcție de aparență. Așa funcționează și platformele de socializare. Este important ca impactul vizual să fie unul plăcut, postează imagini cu un conținut interesant, cu mesaj. Utilizatorii sunt atrași, în mare parte, de imagini plăcute și mesaje care să îi determine să îți citească/distribuie postarea. Ai grijă în schimb ca imaginea să aibă legătură cu conținutul, deoarece dacă nu este așa, riști să îi enervezi pe cei care îți vizualizează postul.
- Postează atunci când publicul tău țintă este online
În funcție de platforma aleasă și de publicul tău țintă, este important să faci o cercetare și să iei în considerare anumite rapoarte pentru a afla când este mai bine sa postezi. Utilizatorii rețelelor de socializare au, conform studiilor, anumite perioade din zi în care își petrec cel mai mult timp online. Acelea sunt momentele țintă pentru postările tale. Desigur, aceste studii sunt realizate separat pentru fiecare platformă. De exemplu, cei ce folosesc Facebook sunt online cel mai des în intervalul orar 13:00 pm-14:00 pm, în timp ce Google+ se bucură de utilizatori online aproape jumătate din zi: 09:00 am-23:00 pm.
Ia în calcul acest comportament și setează-ți un orar de postări astfel încât să ajungi la un public țintă mult mai mare ca număr!
- Măsoară-ți rezultatele
Pentru a ști dacă faci bine ceea ce faci, trebuie să îți urmărești constant rezultatele. Acest lucru este posibil prin intermediul instrumentelor de monitorizare din mediul online. Acest pas este extrem de important, deoarece, în calitate de antreprenor, trebuie să vezi dacă ce îți dorești să obții prin postările din cadrul platfomelor de Social Media va reuși. În acest mod, vei afla părerile celor cu care interacționezi prin postările tale, vei avea feedback și vei putea să îți îmbunătățești strategia în funcție de rapoartele pe care trebuie să le faci periodic.
Pentru a obține rezultatul dorit din urma postărilor pe care le faci în cadrul Social Media, trebuie să încânți utilizatorii, să le aduci sentimente de mulțumire și să-i determini prin conținutul de calitate să-ți distribuie postarea. Este foarte important să-ți stabilești un timp necesar acestor acțiuni pentru a avea succes. Dar, pentru rezultatele dorite, noi te sfătuim să apelezi la un specialist! El te va ajuta să descoperi ce postări sunt potrivite pentru afacerea ta, cum să urmezi planul și cum să măsori rezultatele!
Sursa foto: https://www.forthea.com