Parcă în fiecare an, Revelionul ne prinde nepregătiți. Cumva nu reușim nici să ne terminăm toate sarcinile, nici să ne gândim la New Year’s Resolutions, câteodată nici să petrecem în noaptea dintre ani. Dar pentru anul 2019, noi am spus că nu mai vrem! De aceea, am creat un checklist (listă de sarcini) de marketing, ca noul an să nu ne prindă nici pe noi, nici pe tine, nepregătiți. Avem chiar și primii pași pentru începutul anului, pentru a te pregăti să intri cu ușurință în ritmul normal al lucrurilor.
Mai jos poți vedea cele 12 acțiuni de marketing pe care trebuie să le faci pentru a te pregăti pentru 2019:
După cum vezi, avem mult de lucru! Deci hai să începem!
Înainte de anul nou
1. Trimite felicitări părților interesate
Trimiterea de felicitări în perioada sărbătorilor este un obicei care, în Occident, a migrat și în lumea afacerilor și a devenit un „must” la sfârșit de an. Deși în România ideea nu a fost extinsă la nivel larg, cu siguranță persoanele cărora le trimiți felicitarea vor fi plăcut surprinse să le primească.
Felicitările simbolizează importanța pe care afacerea ta o acordă părților interesate, fie ele clienți, furnizori, parteneri, sponsori, sau oricine altcineva. Dar nu îți face griji! Nu trebuie să te duci la poștă cu zeci de plicuri – le poți trimite și prin email. Poți crea și un text de tip scrisoare – și voilà! Ai împărtășit puțină bucurie de sărbători!
Poți fie să trimiți o felicitare urând „Sărbători fericite!” cu ocazia Crăciunului sau o poți personaliza pentru anul nou. Poți vedea câteva exemple mai jos.
Sursă imagine: https://www.minted.com/product/business-holiday-cards/MIN-YEP-HCP/colorful-new-year-wishes
Sursă imagine: https://www.minted.com/design-rating/54547
Să trecem la a doua sarcină din checklist!
2. Programează postări pe social media
Chiar dacă tu și angajații tăi sunteți plecați în concediu, nu înseamnă că și conturile de pe rețelele de socializare trebuie să fie! Ia planul de postări la puricat și începe să programezi postările pentru zilele în care nu vă aflați la birou.
Facebook oferă paginilor de afaceri opțiunea de a programa postările direct din platformă – în rest, poți să cauți (dacă nu ai deja) un program software care să te ajute să programezi postări pentru celelalte conturi ale afacerii. Câteva exemple populare sunt: Buffer, Hootsuite, Zapier și Sprout Social.
3. Evaluează rezultatele strategiei de marketing pentru 2018
Este momentul să scoți de la naftalină acele obiective scrise prin luna ianuarie și să măsori succesul eforturilor de marketing ale întregului an. Știm, știm – nu sună prea distractiv, dar este atât de important!
Evaluarea rezultatelor ajută specialiștii în marketing să înțeleagă ce canale de promovare funcționează mai bine cu fiecare marcă – deoarece (deși nu am vrea să recunoaștem) nu există formula perfectă de marketing. Sau poate că nu a găsit-o nimeni încă. Între timp, afacerile se îmbunătățesc pe baza rezultatelor, deci la sfârșitul acestui an nu neglija acest aspect important al strategiei tale!
4. Exclude acțiunile care nu au succes
Este greu să afli că proiectul la care ai lucrat cu pasiune nu a adus rezultatele dorite și că ar trebui să renunți. Înțelegem! Dar unul din lucrurile pe care specialiștii în marketing le învață încă de la început este că nu poți deveni atașat de o modalitate care nu dă randament – pentru că pur și simplu nu va genera vânzări.
Totuși, nu te speria – marketingul este un domeniu vast, mereu în dezvoltare, cu multe metode de comunicare. Așadar, după ce reușești să renunți la ce nu funcționează, ar fi cazul să găsești noi moduri în care să îți promovezi afacerea. Deci, următorul pas din checklist este…
5. Stabilește o sesiune de brainstorming
Strânge toată echipa în jurul unei mese și cere-le părerea! Ai fi surprins câte idei vor avea ei la care tu nici nu te-ai fi gândit. Nu uita să centralizezi toate ideile, oricât de nerealizabile par a fi inițial. Conform lui Nietzche, deseori refuzăm să acceptăm o idee doar din cauza modului în care o persoană ni s-a adresat. Deci, evită să fii prins de această capcană și citește toate ideile din nou cu o minte deschisă.
6. Analizează noile oportunități de marketing
Dacă ai avut o sesiune productivă de brainstorming, probabil ai deja multe modalități noi de promovare pe listă. Totuși, dacă mai ai nevoie de câteva idei, putem să îți sugerăm și noi câteva opțiuni pe care poate nu le-ai abordat încă:
-
Storytelling
Noua tendință în marketing este de a spune o poveste prin produse și servicii pentru a apropria clienții de marcă. Dacă afacerea ta are deja o poveste interesantă de înființare, atunci primul pas este deja făcut. Îl vei face și pe al doilea?
-
Video
Conform Cisco, până în 2020, 80% dintre toate tipurile de conținut consumate pe internet vor fi în format video. Așadar, dacă nu ați abordat conținutul video în strategia anterioară, poate este momentul ideal să vă apucați acum.
-
Reclame plătite
Nu că ar fi un concept nou, dar de obicei afacerile la început de drum se sperie de aspectul plătit al marketingului și uneori preferă să îl ignore cu totul. Dacă faci parte din acești oameni, poate anul 2019 vine cu o nouă perspectivă. Adevărul este că un plan constant de publicitate poate ajunge să fie costisitor, însă câteva reclame sporadice nici nu se vor simți!
-
Evenimente de networking
Sunt necesare, mai ales dacă ești în sectorul Business To Business. Acestea sunt ușor de neglijat atunci când creezi strategia de marketing, dar este recomandat să creezi o listă cu toate evenimentele la care ți-ai dori să participi și să notezi în dreptul fiecăruia ce avantaje aduce afacerii tale.
Te încurajăm să nu te limitezi doar la sugestiile noastre și la brainstorming, ci chiar să faci propria cercetare pe website-uri de noutăți în domeniu pentru a fi sigur că ești pregătit pentru planul de marketing al noului an. După aceea, analizează-le după fezabilitate, potențial de succes, dar și după cât de încântați vă face pe tine și pe echipa ta!
7. Creează obiective pentru noul an
După cum bine știm, sfârșitul anului este perioada în care cu toții reflectăm asupra trecutului, și ne propunem noi obiective pentru anul nou. Ei bine, aceasta nu ar fi un checklist de sfârșit de an dacă nu am include și obiectivele.
Bazat pe ce ai aflat în urma evaluării rezultatelor și pe baza noilor idei de promovare pe care le-ai colectat, este momentul să îți stabilești obiectivele și indicatorii de performanță atât pentru primul trimestru, cât și tot anul 2019. A, și nu uita să le faci SMART!
8. Realizează un buget de marketing estimativ
Să întocmești un buget nu este cel mai distractiv lucru pe care îl vei face la sfârșitul acestui an, dar cu siguranță va fi extrem de folositor. Folosește experiența acumulată în ultimul an și estimează care vor fi costurile de marketing pentru 2019, pentru a te putea pregăti din timp!
La începutul anului
9. Organizează o petrecere de început de an
Începe anul cu piciorul drept organizând o petrecere de bun venit înapoi la muncă, în care colegii să poată discuta despre cum au petrecut sărbătorile. Nu trebuie să fie ceva extravagant! Un bufet cu gustări și un playlist de muzică pe YouTube pot fi de ajuns. Petrecerea vă va ajuta să vă acomodați din nou la muncă și va spori productivitatea întregului birou pentru restul zilei.
10. Creează un plan de învățare pentru echipă
Echipa este cea mai importantă resursă de care dispune orice companie. De aceea este important să investești în ea. Evaluează lucrurile la care angajații tăi sunt deja foarte buni, întreabă-i pe fiecare pe ce subiect ar dori să se îmbunătățească și formează un plan de învățare pentru anul 2019.
În mediul online există deja foarte multe resurse despre marketing din care poți alege precum bloguri, cursuri, certificări și webinars. Câteva exemple de cursuri sunt cele oferite de mărci cu renume precum Google și Hubspot, sau cele găsite pe platforme de online learning precum Udemy sau Skillshare. De asemenea, ai putea opta să creezi un plan de mentorat în care angajații se învață unii pe alții diferite competențe. Alegerea este a ta!
11. Planifică oportunități de real time marketing
Am pus această sarcină separat de celelalte oportunități de promovare deoarece considerăm că este esențial pentru toate companiile într-un fel sau altul. Real time marketing este comunicarea legată direct de subiecte de interes pentru publicul țintă, fie ele sărbători naționale, evenimente, aniversarea companiei sau orice altceva.
Un exemplu bun de oportunitate pentru real time marketing este Ziua Națională a României de anul acesta, când s-au împlinit 100 de ani de la Marea Unire. Această dată a fost de interes pentru toți românii, de aceea multe companii au creat campanii personalizate cu ocazia centenarului. Un exemplu care a circulat în spațiul românesc al internetului este colaborarea surprinzătoare dintre KFC și McDonald’s, pe care o puteți vedea în imaginea de mai jos.
Așadar, încearcă să găsești măcar 5 ocazii în care ai putea să comunici cu publicul țintă. Postările îi vor apropria de marcă și vor ajuta la crearea unei relație de lungă durată cu aceștia.
12. Creează planul de marketing pentru anul 2019
Yay! Am ajuns la ultima sarcină de pe lista pentru anul nou! Este timpul să alcătuiești strategia de marketing pentru 2019. Nu uita să excluzi modalitățile care nu mai funcționează, să le incluzi pe cele noi și să ții cont de obiective!
Așadar, acum că am ajuns la sfârșit, crezi că le vei bifa pe toate? Noi sperăm că da! Dacă nu crezi că ai timpul necesar pentru a le îndeplini, ne poți contacta pentru a îți crea un plan personalizat de marketing integrat pentru anul 2019. Nu uita de asemenea să descarci checklist-ul pentru a-l avea mereu cu tine!