Optimizarea paginii de Facebook în 8 pași

Pentru o interacțiune mai bună cu publicul țintă, dar și pentru menținerea brandului pe primele locuri, este nevoie de optimizarea SEO a paginii de Facebook. Da, ai citit bine, optimizare SEO pentru Facebook! Așadar, deschiderea unei pagini de Facebook pentru business-ul tău nu este suficientă pentru a crește vizibilitatea acestuia!


Iată pașii esențiali pentru a avea o vizibilitate crescută:


  • Alege cel mai potrivit nume pentru afacerea ta

Numele paginii de Facebook trebuie să reflecte activitatea afacerii tale sau, cel puțin, să aibă o legătură strânsă cu aceasta, astfel încât oamenii să rețină mai ușor cum te numești și cu ce te ocupi. În plus, trebuie să ai un URL personalizat, astfel vei fi mult mai ușor de găsit! Atenție, îți poți modifica numele din URL o singură dată, deci alege-l cu maximă atenție!

  • Încarcă o fotografie de profil cu logo-ul business-ului

Fotografia de profil a unui business trebuie să conțină logo-ul sau simbolul reprezentativ al brandului. Poți adăuga chiar și o descriere sau un link atunci când publici fotografia de profil, pentru a crește vizibilitatea! De asemenea, trebuie să te asiguri că fotografia de copertă are rezoluția potrivită și că va captiva atenția publicului țintă!


Sursă foto: https://www.socialmediaexaminer.com


  • Alege și organizează tab-urile importante care să reprezinte brandul tău

În secțiunea din partea stângă se află filele de bază ale unei pagini de Facebook („Despre”, „Fotografii”, „Postări”, „Evenimente”, „Magazin” și altele). Aceste tab-uri nu apar în ordinea exactă și, de aceea trebuie să le prioritizezi! Astfel, oamenilor le va fie mai ușor să găsească ceea ce caută atunci când intră pe pagina afacerii tale.


Sfatul nostru este ca imediat după tab-ul „Acasă”, să urmeze secțiunea „Despre”.




  • Completează secțiunea ABOUT cu toate informațiile esențiale

Secțiunea „About/ Despre” este cea mai importantă, pentru că acolo poți oferi toate informațiile de bază pe care oamenii le caută. Începând cu „Our Story” și până la link-urile către alte platforme online, aceaste secțiuni pot crește vizibilitatea brandului foarte mult în căutări!
În primul rând, ai nevoie de o descriere succintă (până în 255 de caractere) despre brandul tău, apoi poți completa numărul de telefon, adresa, link-ul către website, adresa de mail etc. Astfel, pagina ta va fi afișată corect în motoarele de căutare.


  • Găsește cuvintele cheie potrivite business-ului tău

Înainte de a crea descrierile din secțiunea „About” sau cele pentru postări, este necesară o documentare în ceea ce privește cuvintele cheie ale business-ului tău. Găsește top 3 cuvinte cheie care să îți definească afacerea și folosește-le în toate textele care vor fi afișate pe pagina ta de Facebook!


  • Adaugă un buton „call to action”

Pentru o mai bună interacțiune cu publicul țintă, adaugă un buton care să îi îndemne să facă o acțiune! Spre exemplu: să sune, să scrie un mesaj, să afle mai multe despre afacere prin intermediul site-ului etc.


Butoanele din care poți alege sunt:

  • Sign Up – înscrierea în cadrul unui webinar, spre exemplu;
  • Book Now – pentru rezervări (în cazul hotelurilor sau restaurantelor);
  • Contact Us – aici poți alege orice formă de contact (Call Now, Send a message etc.);
  • Use App;
  • Play Game;
  • Shop Now – magazin de comerț electronic;
  • Watch Video – vizionarea unui videoclip.





  • Creează postări relevante

Postările tale trebuie să conțină texte pertinente, specifice afacerii, alături de vizualuri captivante. Nu uita! Textele trebuie să se învârtă în jurul cuvintelor cheie despre care am vorbit mai sus!


  • Invită-ți prietenii să îți aprecieze pagina

Nu uita să dai „Invite” prietenilor, pentru a afla de pagina ta! După ce ai creat suficient conținut interesant (minimum 10 postări), poți invita oamenii din lista ta de prieteni să îți aprecieze pagina! De asemenea, poți începe să creezi campanii care pot crește semnificativ vizibilitatea brandului.


Pentru că o pagină de Facebook nu înseamnă doar comunicare, ci mai ales interacțiune cu publicul țină, trebuie să devii prieten cu cei care îți urmăresc pagina! Trebuie să construiești o comunitate în jurul business-ului tău, de aceea, noi îți recomandăm să apelezi la un specialist! Astfel, pagina ta nu va fi dată uitării, va fi interactivă, vizibilă și, în special, credibilă!